Își cerne lacrimile un zeu
Și cu astă ploaie cad și eu
Și cad, un strop ca o săgeată
Plângând, zeul se arată.
Pe pământ ajung și mă înfig
O altă lacrimă zdrobesc, alta ating
Și mă-mprăștii cu
Ajută-ne, Doamne,
Ca prin intermediul
oamenilor de știință,
să cunoaștem
nu numai lumea creată
ci și pe Creatorul lumii.
(aurea mediocritas: neprețuita cale de mijloc, oamenii de rând)
O rază de întuneric
străpunge malul
și roșu – vânăt sânge
Curge. Se-mpraștie în apa.
Lutul striga: Nu !
eu, pentru că fluviul era din cuvinte
am luat tot cuvinte sănătoase din el
și-am legat
În zare, începuturile de drum
Apar ca sugestii sensibile la fereastra mea
Iar pietrele de ciocolată sunt sentimentele
nopții de obsesie ale unui zeu
cu suflet fără chei.
Un ritm de o frumusețe
E-atât de rău când trec
din Spirit în carne
și-atât de bine, când-napoi mă-ntorc...
Eu nu-s de-aici.
Lungi cărări străbat, de mă renasc,
de Sus și pân’ aici.
Ce... ce chin e când mă
În răstimp de seară, cum de-o lumânare va arde până ieri. Ochii s-au dus, ce tristețe în spiritul cultural al celor nevăzute, neauzite, neîndrăgite de nimeni, chiar plictisitoare. Omul obișnuit
Poezie, grele taine. Când ochiul de apă a privit un prieten bun, a căzut mândria țăranului peste fruntea grâului adormit.
Metempsihoza fericirii a prefăcut secretul Mariei într-o Biblie. Cel mai
Sunt nopți în care văd poeți
Cu stridența gândirii lor piezișe
Și simt vântul vesel
Înălțându-și coama... vuind ...
Sunt nopți în care îi simt atingerea
În palmă, iar sufletul lui
Fantomatic. …
Cântecul copilăriei mele
și-a ucis ultima notă,
răsfirându-se în văzduh
ca o lamură ...
... de poluare ...
Fantomatic,
Uciderea cântecului a
TG