Poezie
Peregrinând printre ani, pe sub mantia timpului
1 min lectură·
Mediu
Pădurile mă cheamă de pe coastele semețe,
Inima mi-e mare, prin fapte îndrăznețe,
Iubita mamă natură, în inimă ne poartă,
Dar mă scufund în cifre, asta-i a mea soartă!
Plutește vântul, prin miresme de fag,
Printre tomnatice frunze, ce cad,
Proptesc bocancii pe urme de cerbi,
Doar savurând natura, o observi!
Prin plantații dansează puieții de zor,
E valsul naturii, e cântecul din cor,
Șoapta frunzelot pe strune zâmbind,
Amintiri ce se spulberă-n gând.
Demnitatea uniformei , verdele pădurii,
Cumpănind prin vremuri, tăișul securii,
Speranța vieții o susțin și-o reclădesc,
Cerului înstelat, sau unui soare zâmbesc.
Divinul, este cel pe care-l văd în toate,
Deciziile mele, de el sunt luate.
Din tandrețea căprioarelor văzute,
Absorb nostalgia clipelor știute.
Ce-mi lipsește oare? Doar a vieții luptă!
De ce viața, prin spinii ei, ne sărută?
Omul slujind în a divinului grădină,
Își deapănă anii, zâmbește sau suspină!
001.536
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Toth Arpád
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 145
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 24
- Actualizat