Poezie
Melancolia anotimpului noi
1 min lectură·
Mediu
Au început să crească frunze pustii
Pe primăvara dintre noi
Și am rămas ca doi copaci fără sevă
Înfipți în pământul privirii înapoi.
Tu cu brațele spre cer
Și eu cu brațele spre pământ
Sau poate invers căutând
Aceleași ploi târzii
Care-au trecut atingându-ne trupurile
Și înfometându-ne cu gustul umed
Al vieții dinainte de noapte
Dinainte de anotimpurile secvențiale
Care ne umplu de riduri
Și-ntru-un final de flori
Ce se vor smulge din noi
Împărțind același pământ
Și-ntotdeauna altul.
Apoi a venit toamna
Și-a trebuit să ne transformăm
În umbre.....
054751
0
MȘ