Încercare nereușită
Nu. Poeții nu scriu poezii. Ei se dezbracă în fața mulțimii indiferente. Și doar atunci când hainele și-au pierdut sensul undeva, pe scena abjectă se murdărește cu prima gură de aer un
Pictură
Ca o pictura neterminată Imaginea care se lasă intrată Prin gratiile de la geam. Brațele de mamă ale vișinului Și o bucată de gard - în spatele ei, un puradel Căutând probabil căldura unei
\"Veșnicia s-a născut la sat\"
Spunea un poet că “veșnicia s-a născut la sat” Și l-am crezut, sau poate doar am vrut să-l cred Până mai ieri când umbrită de vreme, Veșnicia s-a terminat plastic În fața ușii de la
Timp mințit
Am dat ceasul înapoi Doar cu câteva ore cât să am timp Să mă furișez pe geam (Da, eu am murdărit peretele cu urme adolescentine de bocanc) Îți mințeam ceasul în fiecare seară Și dimineața îmi
Lumi paralele
M-ai întrebat cum ar fi să-mi văd într-o zi dublura dintr-o lume paralelă în care toate lucrurile ar fi la fel inclusiv eu. Probabil, dacă m-aș putea privi într-o astfel de oglindă
Umbra din cerc. Eu nu sunt
Mă văd înconjurată de umbre Dispuse într-o simetrie corectă Ca o placentă din care Urmează să mă nasc Din mine dincolo de mine Pășind peste orizontul privirii. În stânga, umbra mamă, În
Melancolie pierduta 2
Incep sa te pierd in zorii altei dimineti Si astept sa vina … mama…sau doar ceasul Sau poate alarma unei masini sa ma trezeasca iarasi Privind spre alte orizonturi, sau aceleasi, Poate doar
TIMP
Timp masurat in pasii Pe care ii alerg spre munca, In banii care mi se pierd in buzunar In feliile de carne aruncate in tigaie In discutiile tastate pe calculator In miscarile mute ale aerului
Realitate imaginativa?
Rotunduri colturoase de cerc… Savarine si furculite de plastic Cutii de bere continand mii de sperante …si o singura sansa Crème antirid si telefoane mobile Tu dincolo de orizont Eu in
Poate noi....
Privind spre orizonturile pustii Ale altor calatori…pierduti in drum Si eu sunt mereu alt calator Poate pierdut, poate regasit Sau doar in cautarea unui drum Pe care ma aflu dar nu
Parca mi-e dor...
Mi-e somn de tine Cu ochii deschiși Să te privesc, ținându-te pe vărfurile irișilor mei pustii, Să arzi ca o lumanare Din ceara contrafăcuta Gol de piele și unghii Să fii liber precum Un
Pro Art
Ne pierdem in fumul metaforic Al tigarilor unelte-intelectuale Fumate cu nonsalata Si cu un aer aristocrat Dincolo de avertismentul de pe pachet Si gustul amar Cu sloganul evident (al ochilor
Miros de fum
Am fumat o țigară cândva Din setea oarbă de a-mi intoxica plămânii Și din dorința de a trece dincolo de timp și reguli mai mult sau mai puțin morale Poate doar formale și urmate din respect
Melancolia anotimpului noi
Au început să crească frunze pustii Pe primăvara dintre noi Și am rămas ca doi copaci fără sevă Înfipți în pământul privirii înapoi. Tu cu brațele spre cer Și eu cu brațele spre pământ Sau
Joc singur in doi
Joc de respirații profunde cu gust de toamnă Și ușile sorții deschizându-se cu voce scârțâita Anunțând nașterea unei morți sau moartea unei nașteri Jocul mâinii mele triste în mâna ta rece Și
Destinatie gresita
De la naștere am călcat pragul altui trup (la mâna a treia și fără garanție se pare pentru că se zbârcește și uneori necesită reparații dureroase) Sau poate al altei vieți Numită Adam sau
Realitate navigabila
Frunze pe amintirile crude ce-mi inundă arterele din trupul bolnav si secătuit de tehnologii prea avansate construite de copiii-roboți ce cladesc trecutul de mâine și viitorul de ieri. Timpul
iubire moarta
Mi-e gestanta lumea cu mine si-ncerc sa ma nasc iesind din timp si materie, si rupandu-ma de tine ca de un cordon ombilical ce ma arunca in corporalitate si ma hraneste cu timp aratandu-mi
nova utopia
Era toamna printre noi cu plumb si Bacovia si tigari ieftine fumate intr-o cadenta de vres alb pe zidurile cu carii si plagi din spatele scolii sangerande unde noi crosetam infinit si aruncam
Spectacol...
La sfarsitul prograumlui, Cand se lasa cortina Actorii isi pun mastile Si se indreapta spre casa. Fiecare ia la pachet Un zambet Si o pereche de aplauze.
Pacate sfinte
Ma doare cand ma ung cu timp Pe aripile grele Ce-au sa cada Impreuna cu mine Dincolo de bariera tacerii Devenind clipe de intuneric Intr-o continua ruga Inaltata omului din spatele
deliruri de toamna
E toamna ... Si sufletul meu geme Sub haina epidermica... * E toamna... Tine-ma de mana Sa nu ma pierd In asfaltul de frunze... * E toamna... Doamne, ingerii tai Au chip
DEVENIRE
Dumnezeu e o pata alba pe sufletul ce-mi inunda articulatiile. Suparat pe fluviul creionului meu si-a taiat venele intr-o continua geneza cu gust de mar putred. Ma doare pantecul cand
ateism cu miros de cruce I
Dumnezeu e patetic de bucalat si frumos, Ca un cer din care curg banal razele lunii... Si caseta se opreste brusc Aveai fata prea colturoasa Iar el se reflecta din tine in mine, Din tine in
melancolie pierduta
Acolo erai tu, melancolic si putin mai trist, Dar la fel de indragostit, Pierdut printre paginile mazgalite Ale unui trecut abrupt, Omorat de oameni sau poate de timp… Printre firele de praf
