Poezie
Eu și marele dragon
1 min lectură·
Mediu
Sunt om.
Frunză veștejită,
strvită de-o copită,
de ciută speriată,
ce fuge,
de foamea ce arde
în ochii de lup.
Picur de rouă,
pe un firav fir de iarbă.
Lacrimă prelinsă,
pe pleoapa Marelui Dragon.
-Parinte nenăscut,
idee de-nceput.
Trimite focul răsuflarii tale,
să ard,
sa fiu iar fum purificat,
în lumea nelume a viselor de copil.
Salvează, biet suflet blestemat,
de a sta închis în bobul de materie.
001.312
0