Testament

Cu lacrimi și sânge scriu ultimele rânduri ale testamentului meu; ultimele vorbe ale rugăciunii mele sunt suspine; port ca o cruce durerea ta și gândul că eu te-am aruncat în foc. “Iartă-mă!” sunt ultimele cuvinte pentru tine, pentru sufletul tău, sau pentru fiecare frântură a lui. “Uită-mă!” au fost cele dintâi cuvinte pe care le-am spus fără să gândesc când tu ai întors obrazul. “Te iubesc!” mi-ai spus când ți-am aruncat cel dintâi zâmbet, dar și cea din urmă scrisoare încununată de o privire de gheață. “Las-o!” au spus. “Sunt nebun și îndrăgostit.” le-ai răspuns. Vorbe uitate în lume pentru a uni destine sau pentru a ucide… Vorbe aruncate în vânt ca să zgârie obrazul celor ce își ridică privirea din pământ să întrebe atunci când se plimbă inocent ținându-se de mână… Vorbe! …Cuvinte fără înțeles, lăsate pe pământ ca drum de întoarcere. …Mesaje culese în fuga disperată spre casă. Și mâna tremură, și trupul zvâcnește și mă cuprind mii de spasme, iar creierul are contracții. Se naște acum poemul tău, al meu, dedicat ție, nouă, celor care uită. Și acum degeaba te strig. Acum, pe ultimul drum, acum, pe singurul pat care a simțit emoția, acum…când în sfârșit am realizat energia și când am simțit Universul, acum te chem să-mi cer iertare. Acum vreau să te întreb cât de cald a fost acolo, dacă pielea te ustură sau dacă mintea te doare, dar mai ales dacă sufletul a supraviețuit. Te-aș ruga să mi-l dai să-l port ca talisman in Veșnicie. Te-aș ruga să-mi fii partener la bal și să intrii ținându-mă de mână pe primul și ultimul drum. Dar tu nu vii. Tu nu mă auzi cum cânt durerea. Tu nu mai ești. Tu ai murit! Eu te-am omorât! Eu te-am trimis pe acel drumeag să-mi aduci flori și tu m-ai ascultat pentru că mă iubeai. Îmi doresc ca odată cu acest testament, cu această rugă de iertare, să-mi fie dat să uit chinul amintirii, să-mi fie dat să uit urletul tău când m-ai văzut cu mâna pe torță. M-ai iubit și atunci, nu-i așa? Poate că te-ai îndrăgostit și mai mult de figura luminată de foc. Nu-mi rămâne decât să las pe Pământ, pierdut, un talisman, așa cum ai lăsat și tu. Poate un suflet dulce de copil le va găsi și le va reda libertatea să iubească. Și cu aceste rânduri voi încheia testamentul. Aceste rânduri pline de lacrimi și sânge…