eu rămîn
rămîn aici. nu plec.
prefer să alerg verbele
pînă ce cad transpirate de ură
și să tac
tăcerile mele se învechesc laolaltă
cu așteptările
și n-aș vrea să le pierd în
Aș fi putut să te fac să te simți cea mai frumoasă femeie din lume... Am avut sentimentul acesta înlăuntrul meu și l-am sechestrat fără nici un motiv...
Aș fi putut să te fac mult mai fericită
E vremea greșiților
iar mie mi se termină timpul
l-am tot lungit indignat
de cînd nu-mi mai dau seama să fi fost același
nici părerea despre mine nu e pecetluită
iar inima-mi nu mai știu ce
eu am să las cuvintele
libere să se ducă
și să facă dragoste
pe întinsele pajiști ale hazardului
să se cuibărească-n palma ta
acolo
unele pe linia morții
altele pe linia dragostei
iar eu să
eu rămîn
rămîn aici. nu plec.
prefer să alerg verbele
pînă ce cad transpirate de ură
și să tac
tăcerile mele se învechesc laolaltă
cu așteptările
și n-aș vrea să le pierd în
iubirile sînt ca frații
ai ceva de discutat de pe urma lor
ca după o ciudată moștenire
fără testament parafat la notar
întreaga viață alergi fără noimă
știi asta și ți-e bine așteptînd
ziua
Secțiune prin timp
Ochi de copil
într-o stare de ger.
Chipul tău implorînd
picături de mister.
Haită de lupi
flămînzindu-și disperarea,
clipa aceasta,
înserarea...
E-o bătaie de
Un dezertor
Un dezertor
fără de frică
umblă prin sîngele meu
setea să-și stingă
către oriunde
plecat să adoarmă
în căușul palmei
spaimă își toarnă
fără odihnă
se tîrăște pe
Am înfrînt
în cele din urmă am urlat
cum urlă glonțul
în sînge de inimă crudă scăldat
am căzut în genunchi
la picioarele spaimei
și iarăși am urlat
ca un rege răpus
de spada ruginită a
tu nu-nțelegi...
astăzi nici greierii nu mai știu
pe de rost partiturile
tu nu vezi că dragostea a-nțărcat
doi straini
la sînul ei din care nu se mai prelinge
dulceața orgoliului
tu nu
între cel ce-am fost și cel ce sînt
adevărul nu mai are cale
iar speranța licărește-atît
cît să simt că nu vrea îndurare
între omoplații mei bătrîni
ațipește-o veche disperare
inima-mi
mi-au stors
peste suflet o felie de ger,
haita viciilor mi-au pus-o pe urme
și dorul mi l-au răstignit
pe buzele înfometate ale iluziei.
m-au aruncat poftelor erorii,
catastrofei m-au
dumnezeu e un batrin ramolit
emigrat pe pamint
cu genunchii juliti
si cu frica de lupi
de aceea eu cred
si zic
ca din el n-a mai ramas
nimic altceva decit
sensul pe care ni-l arata
uneori cu
aveai dreptate... tu n-ai fost Venus din Millo pentru că aveai brațe, nici Gioconda, dat fiind faptul că surîsul tău era mai lat și mai strîmb, nici Julia Roberts, nici iubita mea, nici măcar
cînd toamna ne crapă-n orbite
durerile toate ce-au fost
dau iama în noi fericite
deși nu mai au nici un rost
mă mustră aceeași greșeală
comisă la timpul trecut
și inima iarăși mă-nșeală
iar
în tîmplele mele zvîcnește
noroiul unor drumuri uitate
pierdute
vai, suferință,
ce haine noi porți
și ce pregătită ești
pentru fotografia de la balul
de absolvire!
căutată prin buzunarele de la piept
viața e goală
aidoma unei căințe sfîrtecate
sub pașii fricii mijesc zorii
iar tu apari alăturea
împroșcîndu-mă cu trecut și păreri
suferă toate diminețile
