toader paidos

eu am să las cuvintele libere să se ducă și să facă dragoste pe întinsele pajiști ale hazardului să se cuibărească-n palma ta acolo unele pe linia morții altele pe linia dragostei iar eu să

aveai dreptate... tu n-ai fost Venus din Millo pentru că aveai brațe, nici Gioconda, dat fiind faptul că surîsul tău era mai lat și mai strîmb, nici Julia Roberts, nici iubita mea, nici măcar

iubirile sînt ca frații ai ceva de discutat de pe urma lor ca după o ciudată moștenire fără testament parafat la notar întreaga viață alergi fără noimă știi asta și ți-e bine așteptînd ziua

în tîmplele mele zvîcnește noroiul unor drumuri uitate pierdute vai, suferință, ce haine noi porți și ce pregătită ești pentru fotografia de la balul de absolvire!

între cel ce-am fost și cel ce sînt adevărul nu mai are cale iar speranța licărește-atît cît să simt că nu vrea îndurare între omoplații mei bătrîni ațipește-o veche disperare inima-mi

cînd toamna ne crapă-n orbite durerile toate ce-au fost dau iama în noi fericite deși nu mai au nici un rost mă mustră aceeași greșeală comisă la timpul trecut și inima iarăși mă-nșeală iar

căutată prin buzunarele de la piept viața e goală aidoma unei căințe sfîrtecate sub pașii fricii mijesc zorii iar tu apari alăturea împroșcîndu-mă cu trecut și păreri suferă toate diminețile

eu rămîn rămîn aici. nu plec. prefer să alerg verbele pînă ce cad transpirate de ură și să tac tăcerile mele se învechesc laolaltă cu așteptările și n-aș vrea să le pierd în

Un dezertor Un dezertor fără de frică umblă prin sîngele meu setea să-și stingă către oriunde plecat să adoarmă în căușul palmei spaimă își toarnă fără odihnă se tîrăște pe

Secțiune prin timp Ochi de copil într-o stare de ger. Chipul tău implorînd picături de mister. Haită de lupi flămînzindu-și disperarea, clipa aceasta, înserarea... E-o bătaie de