Poezie
Clipele
1 min lectură·
Mediu
Clipele
Secundele se scurg înfrunzite
În palide culori apun din cer,
Lăsarea serii-n clipe aburite
Pătrunde încet, spre palidul mister...
Împuns e cerul de ciudate păsări
Care prin ciocuri încovoiate îl împung
De orizontul se compune-n zări
Iar visarea e un vis tot mai prelung...
Trecut sau viitor e clipa asta?
Cenușă sau zahăr se mestecă-n cafea?
Un nor a fost, s-a dus acum năpasta
A clipei care-a fost, a râs, a plâns, era...
011124
0
“în palide” apoi “palidul mister”
“De orizontul de compune-n zări”
de compune… așa ai dorit?
acum, că am folosit punctele de suspensie mi-am amintit:
de ce acest abuz de puncte de suspensie?
versurile rezistă și fără ele, ba chiar ar fi mai potrivit fără
cred că nici ideea, starea, nu au continuitate
simt că ai “văzut” ceva, ai simțit clipele care cad ca frunzele uscate
într-un peisaj anume, dar nu cred că ai reușit să pui în versuri
ceea ce ai simțit
aș pune ideea pe hârtie sub forma unui mic eseu, fără să mă
gândesc la punctuație, la rime, ci doar la idee
apoi aș structura totul în versuri folosind rima, ritmul, metafora
spor!