roșii, cărnoase, îmbiind la păcate,
buzele tale sunt obiectul pasiunii mele.
dorințe și plăceri nerostite emană din ele,
furtuni de sentimente se nasc în privirile ce le caută.
catifea, extaz,
există în mine o platitudine cultivată,
o lume stearpă în care tăceri sinistre
se zbat să-mi cuprindă timpanul.
creez în mine un univers paralel,
o lume inertă, lipsită de cer,
sunt o muiere
azi am urcat prin pădurea de fag
în sunet scrâșnit de zăpadă
eram la ceasul când soarele-mi zâmbea
pieziș printre crengi din cerul albastru
cățelul cel sprinten stătea alături de
nu vreau să scriu despre Iona
niciodată nu mi-a plăcut
personajul
cu-al lui miros grețos de pește
oricum,
despre oameni stupizi
urăsc să-mi storc
cuvinte
nu e nici
azi m-am apucat să dezgheț frigiderul
și bucăți de gheață cad trosc pe podea
și curge apa și am uitat de ea
se umple cada și ce dacă că mai am treabă
azi nu fac baie mă simt bine
toți de aici suntem poeți ce visăm
să devenim legende-n compendii,
suntem ahtiați după cronici
numai nu cumva să-ncerci să ne critici;
uimiți de lumea aceasta nedreaptă
ni se pare
ca poet adormit pe tastaturi de gânduri
îmi revărs frustrarea în marea de oameni,
mă găsesc copleșit de Steaua Polară
și-mi cânt disperarea la tobele vieții.
ca poet pierdut pe
de ce-ai plecat mă tot întreb
ne iubeam
astăzi beau otravă din amintirea cuvintelor rostite
mă simt precum o cochilie spartă
aruncată de val pe nisipul fierbinte
gânduri de canal - șobolani cenuși
se mișcă senzual, haotic
de-a lungul unei circumvoluțiuni.
atenție! opriți perfuzia! sinapsele mă dor.
hei, de ce-i atâta gălăgie?
vă rog, lăsați-mă
am obosit să urc munții din mine
și iar am căzut în genunchi
ei, da\' știu că o să mă doară!
mă ridic, orizontul nu-l văd
fug de mine încet, sunt singură
într-un nou abis mă
adormită-n umbra marilor poeți mă zbat
freamăt înspre viață și-mi car bocancii grei
e furia ce mă stăpânește și nu mai vreau s-o știu
de-mi spui că-i rău sau bine eu o să plâng
simt spectrul morții cum mă-nconjoară
prezența ei rece și odioasă se insinuează
mă hrănesc din idei sterpe
vreau să cred că nu-mi pasă
e grea povara ce-mi dai să o car
și durerea-mi
priveam înspre Calea Lactee
cum cădeau mingi de foc -
ploi de stele.
visam cu ochii deschiși
o iubire de-o vară -
însorit paradis, speranță amară
pictam din amintiri,
natură moartă
reavăn pământ îmi trag seva din tine
energii milenare le regăsesc în șirag
de stele mă atrage bolta cerească
e un dar
mi-e somn și mă simt străină-n deșertul
sahara căutând oaza
hei moarte te-am văzut mai ieri
aveai privirea ștearsă și cum clipeai din
ochi am mai crezut o dată că iarăși am
să mor dar nu cum te plimbai agale
prin salon te-ai hotărât îndată
sunt un om ce pute a normalitate
de sus până jos din adâncuri și
până în creștetul capului dorințele
de mărire ce le-am avut cândva s-au
șters cu buretele am devenit
trist dobitoc
uneori mă regăsești în gândurile tale
dar eu îmi spun
mi-e bine azi sau îmi va fi mai rău mâine
dacă respir și simt iubirea ta în ritmuri
grave și nocturne
și m-am trezit într-o zi fără
Pierdută-n noapte,
respir parfum de salcâmi
și-ntind mâinile spre stele,
ș-aștept să mă cuprinzi
în adâncul inimii tale
Pierdută-n noapte,
aud șoapte de iubire
și-ntind mâinile spre
Noapte de vară senină
mă cufund în tine
sperând în uitare
și croiesc din șoapte
scări spre stele
și-ntind antene satelit
să-mi capteze frumoase
zgomote celeste
În timp ce muream
colivie de aur, iubirea ta
mă mângâia pe gene
șoptindu-mi te iubesc.
În hidoase capcane
mă închisesei deja,
eram doar a ta.
…întemnițată de ani
mă topesc în
TA