Tilvic Ana

azi am urcat prin pădurea de fag în sunet scrâșnit de zăpadă eram la ceasul când soarele-mi zâmbea pieziș printre crengi din cerul albastru cățelul cel sprinten stătea alături de

nu vreau să scriu despre Iona niciodată nu mi-a plăcut personajul cu-al lui miros grețos de pește oricum, despre oameni stupizi urăsc să-mi storc cuvinte nu e nici

azi m-am apucat să dezgheț frigiderul și bucăți de gheață cad trosc pe podea și curge apa și am uitat de ea se umple cada și ce dacă că mai am treabă azi nu fac baie mă simt bine

toți de aici suntem poeți ce visăm să devenim legende-n compendii, suntem ahtiați după cronici numai nu cumva să-ncerci să ne critici; uimiți de lumea aceasta nedreaptă ni se pare

ca poet adormit pe tastaturi de gânduri îmi revărs frustrarea în marea de oameni, mă găsesc copleșit de Steaua Polară și-mi cânt disperarea la tobele vieții. ca poet pierdut pe

gânduri de canal - șobolani cenuși se mișcă senzual, haotic de-a lungul unei circumvoluțiuni. atenție! opriți perfuzia! sinapsele mă dor. hei, de ce-i atâta gălăgie? vă rog, lăsați-mă

am obosit să urc munții din mine și iar am căzut în genunchi ei, da\' știu că o să mă doară! mă ridic, orizontul nu-l văd fug de mine încet, sunt singură într-un nou abis mă

adormită-n umbra marilor poeți mă zbat freamăt înspre viață și-mi car bocancii grei e furia ce mă stăpânește și nu mai vreau s-o știu de-mi spui că-i rău sau bine eu o să plâng

simt spectrul morții cum mă-nconjoară prezența ei rece și odioasă se insinuează mă hrănesc din idei sterpe vreau să cred că nu-mi pasă e grea povara ce-mi dai să o car și durerea-mi

reavăn pământ îmi trag seva din tine energii milenare le regăsesc în șirag de stele mă atrage bolta cerească e un dar mi-e somn și mă simt străină-n deșertul sahara căutând oaza

hei moarte te-am văzut mai ieri aveai privirea ștearsă și cum clipeai din ochi am mai crezut o dată că iarăși am să mor dar nu cum te plimbai agale prin salon te-ai hotărât îndată

sunt un om ce pute a normalitate de sus până jos din adâncuri și până în creștetul capului dorințele de mărire ce le-am avut cândva s-au șters cu buretele am devenit trist dobitoc

Mă caut pe mine, Te caut pe tine, Cine mai știe? Nimeni…

uneori mă regăsești în gândurile tale dar eu îmi spun mi-e bine azi sau îmi va fi mai rău mâine dacă respir și simt iubirea ta în ritmuri grave și nocturne și m-am trezit într-o zi fără

Pierdută-n noapte, respir parfum de salcâmi și-ntind mâinile spre stele, ș-aștept să mă cuprinzi în adâncul inimii tale Pierdută-n noapte, aud șoapte de iubire și-ntind mâinile spre

Iubirea ta mă dezbracă de haine Și mă poartă în nori Azi pictez cu acuarele Viața în culori

Noapte de vară senină mă cufund în tine sperând în uitare și croiesc din șoapte scări spre stele și-ntind antene satelit să-mi capteze frumoase zgomote celeste

ființă mutilată plămădită din puroi îmi supurezi visele avortate rânjind cu miros de pucioasă ființă mutilată, te port în spate

a vieții vlagă mi se scurge precum smoala Iadului se revarsă din cazane înnegrite și mă uit cum cad în abis și mă pierd în uitare

În timp ce muream colivie de aur, iubirea ta mă mângâia pe gene șoptindu-mi te iubesc. În hidoase capcane mă închisesei deja, eram doar a ta. …întemnițată de ani mă topesc în