februarie

ma trezesc la fel, in fiecare dimineata, ma dau jos din pat, trec pe langa ea, cobor, ca o creatie de laborator, motorizata, ma indrept catre bucatarie, pun de cafea, talpile reci mi le salt de pe mocheta pe mocheta, sa nu ating linoleumul rece; ea doarme inca, m-as bucura sa ma intorc langa patul ei cu cafeaua aburinda, sa se intinda, ca un catelus rasfatat, sa-si puna mana pe dupa ceafa mea si sa-mi spuna, mototolita, inca de somn, “buna dimineata, iar te-ai trezit inaintea mea si ai facut cafeaua, ei, lasa, obisnuieste-te, ma-ndoiesc, sincer, ca prea curand am sa reusesc sa deschid ochii inaintea ta”, sa isi lipeasca palma fierbinte de ceafa mea si sa stea cateva minute asa, acolo, pana reuseste sa faca ochisori, cu adevarat; dupa care sa imi apropie capul spre buzele ei, sa imi dea un pupic pe nas sau pe pleoape (Doamne, ce buze senzuale are, uneori, bosumflata de somn, pare a fi o ratusca), sa se dezlipeasca de mine si sa caute cu mana ceasca de cafea, sa se aseze in fund, incolacindu-si patura in juru-i, cu picioarele impletite pentru ca gleznelor, calcaielor, degetelor ei atat de sarutabile sa nu le fie teama ca trebuie sa treaca prea brusc din letargia calaie a somnului in fuga racoroasa a zilei; ea, ordonandu-mi sa trec la perete, ca sa se poata sprijini pe mine in timp ce urmareste stirile diminetii, o intereseaza, uneori, fiecare eveniment, alteori o indispun vestile politice, o racaie, “cand or sa stie ei despre reactivii mei o sa ma intereseze si pe mine motiunile lor de cenzura”; o cutremura vestile despre starea vremii, “sper”, zice, “ca acesta este cel de pe urma ger al anului”, o sa fie ultimul, as vrea sa-i pot spune (dar aceasta informatie o aflu mai tarziu), doar ca o sa dureze si o sa se adanceasca asa ca mai avem de indurat ceva vreme; este ziua indragostitilor - cel putin dupa calendarul catolic, dupa calendarul inimii mele mereu este ziua indragostitilor (ea are ceva cu sarbatorile, o buna parte le uita, asa cum nu retine numele strazilor, asa cum nu retine o gramada de lucruri in absenta carora viata ei nu se schimba in nici un fel); acum, insa, ma duc sa fac – iarasi – cafeaua si ii las ceasca la marginea patului, uneori ma asez pe mocheta, alteori ma strecor inapoi sub plapuma, mi-au inghetat picioarele si cat de mult ma bucura micile nimicuri - picioarele ei fierbinti, cautandu-ma, pe sub plapuma, inainte ca ziua sa inceapa… februarie