Petrescu Elsa Liliana

zarea e limpede sunt aproape de nori mă cunun cu muntele virginitatea tălpilor mele sfâșiată de cremenea mâinilor lui

albiră anii aiurea avântând aripa asupra anonimilor apuși amăgitoare arșiță avurăm amorfă agitare abisală așteptare amară amorțeală alunecândă alchimie anihilare

sunt coloană de granit spre infinit sunt coloană spre infinit până când, însuflețită de căldura brațelor tale, devin femeie cu părul pătruns de arama toamnei purtând curcubeul pe umeri hai

timpul e orb nu vede ridul de la ochiul blând al mamei mele

nu! nu-mi promite nimic! am zăcut împreună pe stele muribunde mi-ai tatuat umărul stâng cu pulbere de canini mătăsos te curgeam pe femur dureros ne uscam pe lacrimă acum, nu-mi promite

miros a sânge și-a nefericire duhoarea mi-a intrat în pori m-am drogat cu izul de mucegai al vieții am privit cu dilatate pupile lumea din perspectiva lunii am râs lăcrimând de mirosul de

te rog, ploaie, spală-mă... sufletul e amar și plin de cenușa pierdutelor zâmbete, de irosirea uitatelor petale.

mi s-a facut dor de toamnă de frunze uscate - covoare foșnitoare de castane lucioase ieșind din haine țepoase mi s-a facut dor de toamnă de vânturi aspre dansând foi veștede de nori plumburii

m-ai cuprins, bătrâne timp, în vârtejul tău orbitor irisul meu cristal de sare în lacrima ta eternă vârful genei mele fir de nisip în uriașa clepsidră ce-ți ține loc de trup