Poezii

Cădeti odată frunze la pământ, Să v'ardă arșița crudul veșmânt, Iar toamna cu brațele' i reci Să adune ale noastre ratăcite poteci! Vântura' s'ar florile in iureșuri toate, Mările

TITeodora Iancu

0

0

M'am trezit in umoarea apoasă A unui ochi și... nu stiu, E pentru a te cunoaște, Sau a mă vedea străveziu? Sunt un grâu cu semințe plesnite De arșița sinelui tău, Mă cheamă amurguri

TITeodora Iancu

0

0

Te surp în răvășite tranșee de cifre, Să'ți gust puterea și nectarul. Gloanțe buimace ne sfârtecă Inimile'așezate ca'ntr'o Matrioșkă Pentru ca urmele lor indigo să

TITeodora Iancu

0

0

Fărâme de deșert Se’mbulzesc ca niște salbe, La gâtul amuțit de strigăt Și de neâmbrațișare. Poeți ce nu- și citesc nicicând Unul altuia suspinele… Foste culcușuri ale inimii Acum

TITeodora Iancu

0

0

Atingeri sonore de nuferi dansând, În vârfuri de degete se-ncing ca-intr-o joacă De clinchet,de dor insetând, Le cobori rând pe rând, in lumini, ca să tacă. Nori in inele roiesc cu freamăt de

TITeodora Iancu

0

0

Ne-am strâns la piepturi desfrunzite Însingurările, asfințind Peste mări de corali desperecheați, Împiedicate în valuri de umbre răzlețe Ce nu mai aminteau de nimic știut, De nimic… Vămi

TITeodora Iancu

0

2

Când dorurile ard Și se\'ncunună , În chipuri de smarald Sub clar de lună... Când nici umbra nu vrea Să-mi urmeze tăcută , Ci doar ploaia cea grea Ma cucernic salută... Când cuvintele

TITeodora Iancu

0

0

Ploaia aceasta Imi dactilografiază gândurile în rafale... cu nepăsare. Le prăvale In țărâna din mine Aridă...cuprinsă...fără urcușuri, Fără vlăstare. “Pământul fără de apă Þie”! Þie se

TITeodora Iancu

0

0

Se subție zarea… Nestatornic dor... Stupi de maci mi-e Calea Printre stânci de zbor. Se’nalță fuioare De Lumină pline, Insă veșted ceru-mi Cade-ntre ruine. Caut să mă

TITeodora Iancu

0

0

Mi-e lujerul minții menghină de cuvinte cu alură de crini vineții opriți în cădere la poalele inimii. Occipitalul- insectar cu memorii, fluturi cu un ac în mijlocul zborului

TITeodora Iancu

0

5

Cum e Dinescule? Moartea ta e pe ducă? Or citește încă-n stradă ziarul naucă, Ca în vremea odioaselor zile? Pe atunci mulții tăceau, Cu biciul limbii făcut ghem, Încropit la un semn, În

TITeodora Iancu

0

2

aripi legate țesute-n mâl nemaizvâcnind de-o vreme sub greutatea înăbușitoare, murdară îmi sunt azi clipele, jumătăți de grapfruit de neântregit de acum mereu câțiva bulgărași de zahăr se

TITeodora Iancu

0

3

Cai de granit scurmă-n ugerul gândului mocnit. Iarba cu vârf de mărgăritare gâdilă mugetul visului blatist in Carul Mare. Coperți de cărți cu file albe găzduiesc șoaptele ca niște

TITeodora Iancu

0

1

Sunt un dactilograf al unui Dumnezeu de cuvinte ce-mi stau prăfuite in ridurile de pe frunte. Îmi strig astfel abrupta neputință de a le vedea în veci, Amin!

TITeodora Iancu

0

1

îmi intră frunzele în casă pe ferestre deschise – încă a vară, pe ochi, printre degete… ca o furie… ca o umbră a tututror gândurilor nerostite plecate deja în bejenie… încerc să astup

TITeodora Iancu

0

2

lovești în poartă cu nuci și păsări amețite de venirea ta… de ce trebuie să-nceapă toamna mereu pe strada mea? nu am mai scris demult despre tine deșirato, încă nedesfrunzito! sunt destul

TITeodora Iancu

0

4

a te descotorosi de o haină veche, poate părea, la o primă vedere, un lucru nebănuit de mult aducător de viață, un fel de cais înflorit în mijlocul iernii, o inspirație adâncă, disperată,

TITeodora Iancu

0

5

Cina in doi suflete! pe unde mi te-ai pribegit? te caută ăștia cu lanterne, auzind că ceva geme. pesemne…ai cam ostenit. …ostenit să fii vioară arcușurilor

TITeodora Iancu

0

3

Ceață toarsă din aripi de Ingeri, iscusiți intr-ale Căderii… Cască… Un Cuvânt prăvălit in șaua mea turcească să mi-o călărească, Dă-mi! Să mă urc la Tine…? Să cobori la

TITeodora Iancu

0

5