Poezie
Vânticelul neastâmpărat
1 min lectură·
Mediu
Un vânticel mititel
Printre pomi frumușel
Se învârtea, se răsucea
Deloc astâmpăr n-avea.
După ce s-a săturat
Pe iarbă, flori le-a luat
Printre ele șerpuia
Pe toate le mângâia.
A zărit o albinuță
Ce i s-a părut drăguță
Abia căra sacul umflat
Cu polen încărcat.
Ca să se distreze nițel
A luat-o pe sus cu el
Albinuța se ruga
Că polenul i se vărsa.
Vânticelul a suflat ușor
A lăsat-o jos încetișor
Și a zbughit-o sus în nori
La odihnă până în zori.
Vântul tată l-a certat
Pe unde a tot umblat
Încruntat și supărat
Cu putere a suflat.
Norii în goană au pornit
Vânticelul îngrozit
Într-un nor s-a cuibărit
Și cu ei a călătorit.
Norii l-au purtat la ocean
Acolo era uragan
Vânticelul s-a făcut mic
De frică n-a mai zis nimic.
Uraganul s-a potolit
Vânticelul a fugit
De atunci a fost cuminte
Și a ascultat de părinte.
0030
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Teodora Bucur
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 149
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 36
- Actualizat
Cum sa citezi
Teodora Bucur. “Vânticelul neastâmpărat .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/teodora-bucur/poezie/14206051/vanticelul-neastamparatComentarii (0)
Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.