Poezie
Plugușorul-Pamflet
2 min lectură·
Mediu
Aho, aho,
Dragi gospodari,
Nu dormiți în astă noapte,
Că Anul Nou vă așteaptă !
I-a pocnește din bici, măi!
Și strigați cu toți în cor:
Hăi, hăi!
Anul Nou să vă aducă
Bucurie, fericire, veselie
Să aveți belșug în casă
Mâncare pe masă
La Loto să câștigați,
Să nu mai fiți supărați!
Trage din buhai de zor
Și strigați cu toți în cor:
Hăi, hăi!
Aho, aho,
Dragi gospodari,
Bani să aveți la teșcherea,
Să nu duceți lipsă de ceva,
Chiar de au fost mărite,
Facturile să le puteți plăti,
Birurile să le puteți duce,
Că guvernul ne-a pus cruce!
Dă cu biciul, măi flăcău!
Sună din clopoțel,
Și strigați cu toții, măi:
Hăi, hăi!
Aho, aho,
Dragi gospodari ,
Guvernul s-a lăfăit
Din bani tot a cheltuit,
O gaură mare în buget a făcut,
Ei scapă nepedepsiți
Iar pe noi ne-au jugănit!
Nu te lăsa pe tânjală
Trage din buhai cu sete
Gospodarul să se îmbete!
Strigați măi:
Hăi, hăi!
Aho, aho,
Dragi gospodari
Guvernul să-l fluierați,
Că din pensie ne-a luat!
La funcționari 10% a tăiat
Nimeni n-a scăpat!
Strigați măi cu putere:
Hăi, hăi!
De la ei o fărâmă au luat,
Noi lucrăm săptămânal,
Ei doar 12 zile pe lună,
Că de, sunt parlamentari
Și de lucrează ca noi
Devin anxioși
Și nervoși
Sună mă din clopoțel!
Poate aud și ei nițel!
Strigați măi să se audă peste văi:
Hăi, hăi!
Să se pună pe treabă,
Și nu vor mai chiuli,
Și la ședințe și în parlament vor fi,
Strigați tare măi flăcăi!
Hăi, hăi!
Aho, aho,
Dragi gospodari,
Să se audă în Parlament,
Ce-am avut de spus,
Că la anul când venim,
Să nu ne mai jeluim,
Dă din bici cu putere!
Și strigați din rărunchi, măi vere!
Hăi, hăi!
La anu' și la Mulți Ani!
0019
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Teodora Bucur
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 301
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 74
- Actualizat
Cum sa citezi
Teodora Bucur. “Plugușorul-Pamflet.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/teodora-bucur/poezie/14203270/plugusorul-pamfletComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
