Urăsc stelele!

Când mă uitam la stele, întindeam mâna și le atingeam. Când mă întindeam în iarbă,stelele îmi luminau fruntea care aștepta să fie sărutată. Mă ridicam de pe jos, plin de rouă și eram puțin amețit, simțeam că de după colț o să mă prindă o mână și o să mă tragă spre un suflet plin cu stelele cu care eu vorbeam în gând... Am trecut de colț și am așteptat mâna, care când într-un sfârșit m-a prins și mi le-a arătat, toate s-au grupat și s-au transformat într-un soare. Dar mi-a dat drumul la scurt timp, chiar atunci când eu abia începeam să le gust și să mă împrietenesc cu ele. Acum urăsc stelele. Nu mai vorbesc cu ele și nici ele nu mai vor să-mi lumineze fruntea acum încrețită și plină de sudoare sărată. Caut să gasesc stele care nu mă cunosc, poate mă observă ele. Prietenii nu-mi mai vorbesc pentru că nici eu nu mai vreau să aud de ei. În iarbă este ud. Și rece. Ce să caut eu pe jos?! Pentru Ecaterina.