Poezie
între două citate despre fericire
1 min lectură·
Mediu
o să-ntorci capul și-o să mă găsești imposibilă
așteptând să răsufle cafeaua din ceașcă...
zâmbești
și hematiile se-ntind în mine ca pruncii în cristelniță
ca niște evantaie roșii
levitând în încheieturi
știu sigur că aș putea zbura:
au ieșit din coconi fluturii de sânge.
Și e întotdeauna mai mult decât iubire,
e Dumnezeu trăgând cu urechea de după ușă,
e Dumnezeu ținându-și respirația să nu-L auzim și-atunci
bat sub stern pașii unei dansatoare de cabaret...
uităm
să
respirăm. . .
gustul tău de merișoare strivite mă călătorește,
te sărut cu ochii deschiși și-mi crește sub plămâni
al treilea plămân,
îți respir fiecare mișcare
uităm
să
închidem
pleoapele
când ne-mbrățișăm se-aude în noi cerul
ascultă:
în noaptea asta despre noi plouă,
despre noi se vorbește în ziare,
ești o infuzie de ceai pentru răcelile mele, ai
propria culoare a ochilor/
Titanicul
și mă trezești în fiecare dimineață
s-aud în tine
cum
se strigă îngerii pe nume...
043953
0
Și chiar finalul, adică ultimele două versuri, e un poem oarecum separat.
Densitatea scrisului tău, se pare, e pentru forme scurte și f. scurte.
Mai trec pe aici pentru a mă face și mai explicit!