la revedere, domnule consul

să zicem că te numești mateescu și vinzi un pascali oil painting (numai oferte serioase/ eventual provincia) nu știe că o privești se dezbracă încet ca și cum ăsta a rămas ultimul lucru din lume de făcut pare să fie iubita perfectă așa cum își agață umbra cu tălpile mici de cărțile tale de tablourile tale cu nuduri domnule consul ea râde și râsul îi curge din gură te strivește de perete până îți simți vertebrele tasându-se una de alta cu mirosul ăsta de femeie necunoscută care te smintește și-ți despică mintea dar ea stă cu pulpele goale în fotoliul de piele neagră își sprijină coatele de biroul tău louis XV face șerpi de fum ți-i înfige drept în ochi lăcrimezi te ustură n-ai aer mda, ce-mi pasă mie de studiile tale secrete despre variația genetică la nisetrul de dunăre hai să încheiem contractul prenupțial domnule consul de mâine o să ne iubim înotând în aval ca peștii tu vei fi un somon uriaș previzibil într-un oraș cu toate străzile paralele cu marea vei aștepta să plouă în fiecare zi la ora trei ai să orbecăi prin somn cu umbra ei zemoasă curgând prin venele tale și totul o să fie deopotrivă înalt și sufocant de alb