Te-aveam în față trist și mut,
Ah...! Cât de mult aș mai fi vrut
Să-mi reazem capul ca-n trecut
De pacea ta...! Iubirea mea...!
Să mă cuprinzi amețitor
Și să mă porți din dor în dor,
Să mă
Și ziua asta poate
n-am trăit-o...
Și ca să fi aievea…
am rămas în mine…
Ieri am mai dat pe-afară,
să câștig o pâine.
Azi, pentru-un vis…
am să rămân cu tine!…
Nu trebuia
să îmi aduc
nu adevărul
doar adevărurile din vise dor
în degete în pulpe
în călcâi în stomac
în piept
nu frumusețea din adevăr
doar frumusețile din fantezie dor
nu frumusețea din adevăr
nu ceea
- A fi fără să simți că ești nu e nici minunație, nici durere...
A nu fi este: nimic... -
E clipa când ninge
și cad stele din cer,
când drumul vieții mele
e din argint,
când fericirea
Sentimentul iubirii presupune sentimentul proprietății - Nietzeche
(În cazul acesta... fiasco este programat... Ce nu a înțeles omul iubind? Că se va sfârși?...)
Dragostea este minunea spre care
- O pasăre oarecare -
Nu știu ce minune imi transformă
necuvintele in triluri,
nu știu ce minune mi-a dat aripile.
Când calc, calc ușor,
să nu strivesc frumusețea pământului...
Un
Nu voi mai scrie niciodată despre mâinile tale, mângâind. Le-am uitat mângâierea.
Despre tine nu mai vorbește nici o durere, nici un cântec , in mine.
Lacrimile nu se mai înalță-n fiori sä cadä in
Știu!…
Mi-ai fi curs
ca fumul printre simțuri,
ca o cascadă albă
peste trup!…
Cutreierându-mă
precum un vânt
pasionat, suav,
cu dinții albi…
rochița mi-ai fi rupt…
Știu!…
Mângâierea
Moto:
„ Suntem obligați față de noi înșine și față de cei dragi să obținem cât mai multe succese și cât mai puține eșecuri în viață. Ratarea nu are ce căuta în viața nici unui om întreg“
Pavel
Suflet de păpădie
Câtă iubire am avut...!...
În păr îmi stătea splendidă și suavă,
când îți pierdeai mâinile blânde
în întunericul lui...;...
pe buze, când sărutul tău se odihnea
roșu,
Te-am smuls din rădăcini,
din încântare,
ce ți-am luat, să-mi dăruiesc,
nu știu...
în bucuria-mi,
ție,
încet, splendoarea-ți moare...
și-s prea mărunt
să mă întreb dacă te doare,
și-s prea
Am auzit că ți se spune: Dumnezeu...
Ești partea de lumină din mine.
Nu mă voi pierde în religii căutându-te;
ești lângă râsul și
plânsul meu.
Ochii mei nevăzători de suflet,
ochii mei
De când te-ai dus, rațiunea surâde;
doar eu am început să plâng din ochi,
spre suflet.
De când te-ai dus
inima înveșmântată în nedragoste
fuge la psiholog și cumpără flori,
ca să poată trăi
Mereu pacea se-ntoarce-n suflet,
ca primăvara-n lume,
mereu vor fi zile frumoase
ca fericirea,
mereu iti voi iubi zbuciumul
și suflul...
când vi ca primavara,
când cazi ca ploaia,
când
Adio iubire,
mă scutur de floare,
mă scutur de cântec,
mă scutur de soare,
tristețea vei fi
în lanul de stele
și crângul de doruri,
din visele mele.
Adio iubire,
mi-e zborul
Moto: Pacea sufletească pe cara o caut,
este dincolo de ceea ce mă poate răni sau iubi...
Mă mai chinuie uneori albastrul privirii
cu care mi-ai zugrăvit ființa, însă simt!...
A venit
Îl priveam așa trecând în sutana neagră și cu ochii visători, ca pe o poveste în plus...
Copil fiind nu m-am întrebat niciodată de ce i-au ascuns biserica, cu îngeri cu tot, printre blocuri
Azi sunt cireșul scuturat de floare...
în ierburi risipită-i înflorirea...
Uitându-te-am pierdut tristețea, minunea și menirea...
E vidul plumb, doar vara aurie,
aur lichid străbate
Moto:
E prea frumos apusul, ca să mă pot lăsa biruită…
Revelație
Și cum să nu iei ce-i mai bun din viață,
când sub cerul albastru, câmpul e plin de maci
și de miei,
când Dumnezeu te
Iubito, parcul este greu de primăvară
și ochii tăi superbi, de vis… ca de-obicei…
zâmbind, cu brațul plin de maci și păpădii,
din muguri cruzi îți faci... inele și cercei...
Și te iubesc așa
Ochii tăi verzi, pajiște-n rai,
de unde în mine te revărsai...
Dor de-adevărul, din iubire; ...
Durere... cuib adânc în privire...
Păsări de dor, zborul din mine...
trec transparente,
Te doresc!...
Am venit
să mă minți!
Să îmi curgi
iar aievea,
din minune-n
minune…
doar sălbatic
din simțuri
să simți…
dorul tău
de iubire,
plânsul tău
fără lacrimi,
din