Am auzit, odata, stand la umbra noptii,
O voce ca a susurului raului,
O voce a vantului ce-mi taie respiratia
A cui e vocea aceasta, e speranta?
Fiori ma trec cand vocea este intrerupta
De
Te știu. Te-am cunoscut când,
Ai făcut primii pași spre moarte.
Cu ochii-n lacrimi iți spun acum
Că doar un apus de soare ne desparte.
E cineva mai bun ca tine?
Mereu va fi, și știu
De ce e totul atat de crud?
De ce e ură pe pământ?
De ce un om nu trăiește?
El mai mult innebunește.
De ce pacea e război?
De ce nu plouă cu petale?
De ce nu e un soare?
De ce nimic
Zăpada îmi zâmbește,
Iarna mă iubește,
E frig, dar totuși ceva îmi lipsește,
Ceva, o lumină mai albă ca albul zăpezii.
Și totuși vântul te nemulțumește,
Te-așteaptă în casă
