Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

A doua față a lui Janus

2 min lectură·
Mediu
Am crezut că văd și eu viața.
Ce culori, ce nuanțe distingeam!
Aveam curajul să îmbin și să combin:
culori care se țes între galben și turcoaz,
alb și albastru,
combinații ca respirații de lumină.
Dar, hop, m-am trezit deodată
Întoarsă pe altă față,
ca o păpușă Little Lost Baby.
Mi s-au deschis alți ochi,
prin care lumina se strecoară ca fumul,
contururile se șterg
și tot ce rămâne sunt umbre tremurătoare.
Cei mari nu știu că am auzul foarte fin.
Vorbesc lângă mine ca și cum nu aș exista.
Vorbele lor se rostogolesc peste mine
ca pietre aruncate în apă adâncă.
Cică am doar vedere periferică
și nu disting decât albul și negrul.
Nici măcar nuanțe de gri.
Îi aud cum discută, fac analize, calcule, previziuni.
Erau nemulțumiți că văd prea mult trecut
și m-au setat spre viitor.
Va trebui să o iau de la zero,
să cresc din nou,
să văd o lume care nu-i a mea,
să învăț să recunosc lumina
care nu-mi aparține,
și culorile care dansează printre degete ca apa.
Și totuși, în liniștea care mă îmbracă,
răsună ecoul culorilor ascunse:
galbenul trecutului,
turcoazul amintirii,
alb și albastru în spații interzise.
Când tăcerea devine glas,
apare cealaltă față a mea,
fața care nu trebuie să fie văzută
dar care vede tot.
Trecutul — o hartă invizibilă,
viitorul — un drum trasat de mâini străine.
Între ele — un spațiu fără ceas, fără reguli —
culorile se amestecă din nou.
Și eu cresc,
văd,
aud,
ating,
fără teamă,
fără reguli,
într-o lumină care îmi aparține.
0023
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
259
Citire
2 min
Versuri
49
Actualizat

Cum sa citezi

Talabă Nela. “A doua față a lui Janus.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/talaba-nela/poezie/14201061/a-doua-fata-a-lui-janus

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.