Poezie
Primăvară
2 min lectură·
Mediu
Zori de ziuã, zori de dor,
Ale soarelui Vestale
Trupu-şi scaldã-ncetişor
În parfumul de bujor
Şi se-mbracã în petale.
Zorile ridicã-n cer
A nopţii neagrã cortinã,
Stelele adorm şi pier,
Visele zboarã-n eter,
Pe Pãmânt e doar luminã.
Soarele întinde-o razã,
Ochii-şi freacã somnoros
Şi-i deschide ca sã vazã
Cât de tare lumineazã,
Ca sã-i dea lumii prinos.
Tot privind în jos, tresare,
Cascã gura aiurit
Şi exclamã cu mirare:
„Minunatã întâmplare!
Salcâmii au înflorit!”
Vocea caldã din azur
Pãsãri, ierburi, flori trezeşte.
Macul roşu şi mahmur
Cu ciudã priveşte-n jur,
Mireasma îl ameţeşte.
„Câtã nedreptate-n zori!”
Spuse el. „Înnebunesc!
Are spini de te-nfiori,
Dar e plin de albe flori,
Pe când eu mã înroşesc.”
Diafana pãpãdie,
Deşi a primit în dar
Boabe mari de apã vie
Şi nimb, strigã: „Mãi, sã fie!
Am sã-nfloresc şi eu iar!”
Socul coboarã din vise
Ca de pe un alt tãrâm,
Palme-ntinde albe, ninse.
”Sunt mai luminat, îşi zise,
Decât falnicul salcâm.”
Delicata iasomie
Lung priveşte cãtre drum,
Vântul lin prin crengi adie,
Dor înmiresmat o-mbie
Spre-al salcâmilor parfum.
Zvon dau depãrtãrilor
Pãsãri multe şi sprinţare,
Roatã dau cãrãrilor
Şi glas întrebãrilor:
„Ce e? Ce e? Un alt soare?”
Soarele-şi face balsam
De miresme şi culori,
Eu nu vreau decât sã am
Cuibul aninat pe-un ram
De salcâm cu multe flori.
00977
0