Poezie
Între răni
1 min lectură·
Mediu
Lumina mã doare ca o ranã,
cuvintele curg asemenea unor rãni amare.
Încep sã cred cã în rãni îl pot gãsi pe Dumnezeu
şi, aşezatã pe covorul ţesut de razele de lună,
ca un copil orfan,
le dezghioc asemeni unor fructe.
Dau coaja deoparte, apoi miezul,
dar niciodatã,
ah, niciodatã, nu ajung pânã la sâmburi, la seminţe,
cã-nmuguresc din nou,
înfloresc
şi iarãşi creşte rodul,
neîncetat creşte...
Deocamdatã, doar liniştea,
cu candela aprinsă în mână,
suflã peste rãni
moale şi cald,
aromitor ca o ploaie de varã
în care se-nvãlmãşesc
adierea copilãriei pierdute,
mireasma ierbii proaspãt cosite
şi acordurile pianului lui Clayderman.
00599
0