Poezie
Paradox
1 min lectură·
Mediu
Dorul meu se dizolvã
în cerneala privirii tale.
Nici nu bãnuieşti
cã în vene
nu mai e sângele tãu,
ci eu cu inepuizabilul meu dor!
Şi,
oricât mã topesc,
rãmâne mereu,
din aripile mele,
o panã ce
închipuie un poem
pe care nu reuşesc sã-l termin nicicând.
Tu nu mai eşti tu,
eşti poemul
pe care-l strângi
inconştient
între pleoape!
00670
0