Poezie
Anamneză
și totuși...
1 min lectură·
Mediu
Și-n mână cu jenefer-ul meu
de zi, visez cerul prin
telescoape mari:
Cred c-am ascultat prea mult
de cei ce umblau răniți cu
pancarde umede, jegoase:
\"Loose lips Might Sink Ships\"
și-acum avem creierele atât
de încinse, încât ne e frică
să ne aproiem de cai...
acum, ficații ne sunt așa
de deranjați, încât îi dăm
afară în șuturi.
Credeam că încă sărbătorim
o victorie, a vreunui război;
căutăm doar sicrie de pin
pentru bieții noștri țărani.
Bunicule, de ce uneori văd
că am opinci roșii în picioare?
Nimic: din pricina vreunui
război pierdut, scria
\"Cavalerul Galben ți le-a
dăruit\"- când se vor mânji
de pământ, el va veni ca să
felicite doi negri îndrăgostiți.
Să vezi atunci cea mai mare
Bătălie a tuturor timpurilor!
013531
0
pare ca suntem mereu intr-un razboi/intr-o revolutie care se poarta cu noi, in fiecare zi. iar ceea ce vedem pe ecrane sau auzim la radio nu sunt decit fragmente dintr-un continuum al nostru.
astept ceva mai multa forta. succes!