Poezie
Mănunchi de pene
Trăind printre aripi
1 min lectură·
Mediu
Piciorul meu drept, speriat și ros
se-ndreaptă spre ziduri mișcate, ruginite
de zgomotul șerpilor încolăciți de scaunele
ude de sudoarea domnișoarei rătăcite
stângul visează o pasăre amară
venită din lumea universului gol
de sânge și piele crăpată și lovită
cu sunet de rug arzând în tăcere.
Ochiul meu drept privește-acum
o cobra neagră adulmecând liniștită
un strigăt agonic de porumbel sălbatic
prins de umbra frunzelor strivite
stângul,închis, a adormit de oboseala
aripilor atârnate de marginea norului
purtând pe el o pasăre mângâiată
de-un cântec de vioară, surd.
Mâna mea dreaptă poartă copilul
pe care luna l-a gonit speriată
și până ieri gravită de păcatele
lumii însetate după duh teluric
stânga se preface moartă
de praful în care râșii și mistreții
smulgeau din trupul amorțit
acoperit cu pene aurite și frunză de stejar.
024752
0
Pe langa asta, versurile se succed firesc, ultimul citit parca cerandu-l pe urmatorul... am citit tot poemul dintr-o singura suflare, apoi l-am recitit de doua ori in acelasi ritm.
Tot textul este o pendulare intre un \"bine nociv\" si un \"rau firesc\", zic eu, de aici reiesind tragic. Tragicul acesta e sustinut si de imagini si elemente de decor \"negative\". Nu este vorba de luarea unei decizii, pur si simplu de o prezentare a unei problematici existentialiste. Bineinteles ca un text bun poate fi interpretat in n feluri de n cititori... Ceea ce am vazut e doar o privire intr-o oglinda curata si interesanta...
Mi-a placut mult, mai trec...