Rămas bun
Peste un val de mare albastră,
Printre sclipiri de soare – mii
Petrecem dorurile noastre
Triste ființe – umbre vii.
Cu zîmbet palid și- ndurare
Atingem liniștea din nori, -
Acest
Tu, femeie, tu-preasfântă,
Pasăre cu-aripa frântă,
Val de mare înspumat,
-Cine ești? te-am întrebat.
Tu-mi răspunzi cu o privire,
Ce nu-ncape în gândire,
Că de veacuri, rînd de rînd,
Eștiș
Peste vocea Ta de vioară
Lin adie un tremur de vînt.
Chipul Tău cu sclipire coboară,
Ca și atunci, pe același pămînt.
După somnul adînc, în privire-mi
Se-mpresoară dureri, șovăieli,
Pașii
O, lumină, străbate bezna
Ce se așterne pe drumuri și hăuri
Ca o scoarță tăioasă de gheață,
Crunt arzîndu-mi și talpa și glezna.
O, lumină, fii mîgnîiere,
Cînd orbită sînt de-ntuneric,
Strîns
Pe buze moi de poamă dulce
Þi-aș da sărut după sărut,
Până în brațe îmi vei curge,
Arzând și pâlpâind tăcut.
Și ți-aș curma orice sforțare
De a vorbi sau întreba,
Căci nu e loc de
