Poezii

Rămas bun Peste un val de mare albastră, Printre sclipiri de soare – mii Petrecem dorurile noastre Triste ființe – umbre vii. Cu zîmbet palid și- ndurare Atingem liniștea din nori, - Acest

Tu, femeie, tu-preasfântă, Pasăre cu-aripa frântă, Val de mare înspumat, -Cine ești? te-am întrebat. Tu-mi răspunzi cu o privire, Ce nu-ncape în gândire, Că de veacuri, rînd de rînd, Eștiș

Peste vocea Ta de vioară Lin adie un tremur de vînt. Chipul Tău cu sclipire coboară, Ca și atunci, pe același pămînt. După somnul adînc, în privire-mi Se-mpresoară dureri, șovăieli, Pașii

O, lumină, străbate bezna Ce se așterne pe drumuri și hăuri Ca o scoarță tăioasă de gheață, Crunt arzîndu-mi și talpa și glezna. O, lumină, fii mîgnîiere, Cînd orbită sînt de-ntuneric, Strîns

Pe buze moi de poamă dulce Þi-aș da sărut după sărut, Până în brațe îmi vei curge, Arzând și pâlpâind tăcut. Și ți-aș curma orice sforțare De a vorbi sau întreba, Căci nu e loc de

Voi curge ca ploaia Cuvîntul să-mi spui, Să zbor ca petala Pe ultimul drum. Prin hăul cu stele Să-mi caut alean, S-alerg printre ele- Copil de un an.