susoi diana

niciodată mâna mea dreaptă n-a fost mai tristă decât azi căzută din corp mâna mea nu poate să mângâie mâna mea nu știe să cânte nu vrea să vorbească funambulesc trimite-n spațiu o mie de

dimineți schizofrene zac pe spate legate cu zeci de sfori picurate cu sare așteaptă cuminți drumul spre ambulator dimineți trezite de spaima cocoșului pledoaria

întotdeauna dorul de sângele altcuiva smulge din porii deschiși muzica orelor întotdeauna joacă pe altă coardă nervoasă dimineți trezite de spasmofilie lumina vampirizează camera dianei

cântă-mi a tată un blues electric sau strigă-mi-l sus a piatră și dacă mă-mpiedic prinde-mi căderea printre versuri după plecarea ta s-au întâmplat lucruri miraculoase m-a plouat toamna dincolo

da aș putea să intru firesc pe ușă să mă pun sub lupă unde lupul pândește să vorbesc decojit despre mine despre noi și despre toată mizeria asta să ne uităm la un film ieftin prost developați

nu sunt eroină sunt doar supraviețuitoarea unor anxietăți curioase și nu sunt nici măcar luptătoare lăsați-mă să mă vindec de naștere de soare să mă strâng în pumni și să dau din picioare să mă

mirosea adânc a cer de pământ și era încet în Ultima Cetate timpul meu schismatic se văduvea în spate late ziduri nenăscute-n fapte de atins nesunt morții mei sființindu-se înfloreau

Sincer, nu m-am sinchisit să-ți sorb sarea și-mi spânzură ochiul.

mă bucur când urma păcatului îmi intra in os în timp ce-mi dorm juruite coastele-n post și mi se sfâșâie-n două umerii goi un adam și o evă sărați și moi sau când pica lumea și-aprind

ochiul moale dezmembrat al timpului străin de mâna stângă spațiul leneș suficient ratat rațiune strâmbă pentru a nesfârși Verbul cuvânt nearticulat de a șasea intuiție dezosat până la