Poezie
Destinatar fără adresă
2 min lectură·
Mediu
Þi-am scris, tată, ultima scrisoare
Numai că nu știu cum să ți-o trimit;
Pe o aripă de fluture spre soare
Sau in adieri de vânt spre infinit.
Þi-am scris, tată, cu durere surdă
Fiindcă vreau să știi cât te iubesc
Toată fața mi-e de lacrimi udă
Și-mi va fi atât cât mai trăiesc.
Fetele sunt tot în București. Lucrează
Facultățile le-au terminat cu bine
Când au timp îmi mai telefonează
Și mă-ntreabă, tată, despre tine.
Anca este angajată într-o bancă,
Tania lucrează într-un laborator,
Eu le plâng în fiecare seară
Și adorm cu suflet pustiit de dor.
Și Costel e bine. Uneori
Îl mai doare spatele, piciorul,
Tu ai devenit pământ de flori,
Iar pe mine mă ucide dorul.
E atâta gol în jurul meu,
Doar tăcerea lumii mă apasă.
M-am apropiat de Dumnezeu
Între patru triști pereți de casă.
Eu sunt bine. Numai câteodată
Inima mă doare îngrozitor.
Mi-e atât de dor de tine tată,
Doamne! Mi-e atât de dor...
Þi-am scris, tată, tot ce n-am putut
Într-o viață întreagă să rostesc
Azi când ești amestecat cu lut,
Vreau atât. Să știi că te iubesc.
Și-ți vorbesc și îmi răspunde vântul
Care adiind mă-nvăluie ușor,
Mă apasă cerul și pământul,
Mă înec în plâns înăbușit de dor...
STURZU RODICA
004
0