Șoricelul

Ai văzut o fantomă care se uită în ochii tăi, își dă importanța cuvenită, se uită în sufletul tău și cu nonșalanță și bucurie pleacă spre alte necunoscute? Normal că nu, cine ar fi atât de dus, sa privească pe cineva așa. O fantomă cu chip de șoricel luminează încăperea mea, pe cînd aveam un vis de noapte. M-am trezit prea târziu, ca să nu spun ca m-am culcat prea devreme, și am mirosit parfumul ei. Deja plecase. Savuram orice clipă în care îmi aminteam de acea fantomă. Retrăiam orice secundă în care priveam în ochii fantomei. Ochi negri pe alb, ca o poză din reviste perfecte, dar reviste cu poze și chipuri perfecte sunt peste tot... de ce mi se părea mie atît de interesant chipul de șoricel desenat pe fața unei fantome dintr-o încăpere întunecată de gândurile mele? Habar nu am, dar, deși am așteptat să mai visez aceeași fantomă și în a doua noapte, nu a mai apărut... Am păstrat doar primul vis, sentimentul de atunci, speranța de atunci... Erau doar speranțele unei sperieturi întârziate.