Spitalul meu

Bun venit in spitalul meu.... orasul ingerilor morti... oras fara speranta... copil fara de mama. Comori in fiecare pat de lemn. Toate sunt legate cu sarma ghimpata. Deseori dupa pastile, il vad pe Eminescu si pe Bacovia tinandu-se de mana si plangand... De ce? De ce plang eu? De ce plang toti din spital? Dar cat de mare e spitalul? Am avut voie intr-o zi sa ma plimb prin spital si m-am pierdut... Atatea fete triste, atatia oameni suparati si pentru asta am omorat un doctor! Cu bunavointa! Si toti m-au aclamat! Atunci l-am vazut pe Eminescu razand... M-a imbratisat cald si m-a sarutat pe frunte... Pentru faptele facute m-au inchis intr-o cutie de chibrituri de sticla si m-au batut cu un bici de foc... Mi-au luat inima si gandurile. M-am ascuns dupa un chibrit sa imi revin... Am aflat mai tarziu ca faraonul care m-a batut se numea Parlament... ciudat nume, imi pare cunoscut. Sangele tot mi s-a scurs si vlaga nu mai am in mine.... Fredonez \" In umbra marelui urs\" si sper ca o sa fie mult mai bine!