Stephan Casiopeea

povestea voalului viselor frante, cred eu, ar sta foarte frumos intr-o poveste, intr-o expunere, unde nu te limiteaza ritmul, masura, rima. te simt ingradit, cuvintele intr-o poezie ar trebui sa curga, nu sa stea cusute pe ata ca niste boabe de cafea si sa arate bine la gatul unei femei. cuvintele trebuie puse in ceasca, suflate cu cerneala si amestecate dimineata. asa vei obtine cea mai buna cafea:) incearca sa renunti macar la rima, daca vrei sa pastrezi poezie, dar parerea mea, da-ti drumul. uita de reguli, spune ce simti exact cum simti si atunci vei obtine cea mai buna cafea.
Cu drag, Diana

Mie personal poezia ta mi-a deschis cartea copilariei, acel album cu imagini create de tine. Sincer, nu gasesc vulgarul in poezie(ori pentru ca sunt o neinitiata, ori pentru ca vad cu alti ochi ceea ce ai adus aici), asa ca o sa sumarizez cateva trairi aduse de condeiul tau. Deseori ma plimb pe strada seara/noaptea si “luna juri că-i balonul de aur”, si stam si ma gandeam ca baietii intotdeauna vor avea ca punct de plecare acea minge de fotbal, acel teren pe care isi juleau coatele, isi rupeau barbiile, mainile, isi dadeau sufletul ca ultimul samurai, pentru a-si duce destinul la bun sfarsit, acel destin “intre doua porti”(copilaria – maturitatea: “perioada cand voi fi mare”) . Timpul trece ireversibil: “lângă cișmeaua stradală nu e nimeni”, “în fiecare an eram tot mai puțini”, obiceiurile se schimba si privim cu ochi urati si batrani viitorul “cea mai râvnită dintre ele am revăzut-o întâmplător/era vânzătoare la un magazin de piese auto”...din ideal a devenit mediocra, o vedeam atat de sus, eram atat de mici...acum “m-am simțit ușurat”, sunt impacat cu mine, in comparatie cu ei. Insa “iar eu n-am știut niciodată să mulg/ o femeie tipărită pe hârtie lucioasă”- imaginea asta imi aduce in minte poetul, acel om care tinde spre ideal. Care isi creioneaza acea “femeie tipărită pe hârtie lucioasă”, prezinta devotament pentru ea, iubire eterna....dar “n-am știut niciodată să mulg”- e constient ca nu se va putea hrani niciodata din iubire ei, niciodata nu va putea deveni realitate, inlocuita fiind de materia poeziei. Da, intr-adevar, copilaria e un vis, ne hranim din ea. Dupa ce aceasta dispare, personajul ideal al copilariei devine mediocru, poezia fiind substitutul ideal(in cazuri exceptional de rare poezia poate deveni personaj), dar pana atunci bratele-ti vor fi goale, vei trece prin acelasi ciclu de imagini stradale cu maidanezi, cu acei ani de copil. Nu te grabi, opreste-te la fiecare colt de strada, fa-ti drumul cat mai placut. E ultimul. E singurul.

P.S. Titlul mi-a placut la nebunie( isi va face dus, iar daca drumul e lung, isi va taia venele poate in cada. Stii ca asteptarea moarte nu are, dar Moartea...are asteptare?)

“cândva îți placea să faci dragoste în ceașca cu cafea” – a trecut vreme de atunci, cafeaua era dulce, acum viata ne furnizeaza cafeaua rece si amara de dimineata, marlboro rosu lung, patul rece de hotel, manecile unse. Stiu senzatia prea bine. Holul(locul de fumat) e gol, iubitul(a) e atat de urat(a). O sa te trezesti din visul acesta. Nu dureaza mult. Nu iti va spune nimic, iti va sufla fum in ochi (ultimul sarut amar) si va trece mai departe.

Bine te-am recitit(din nou cu acelasi drag,)
Diana

\"Ai pierdut totul și ai câștigat[nimic]\", gand la gand si in versuri, nu?

parca am fost gand la gand cu visele,nu:)? foarte frumos, dar sa stii ca e mult mai placut sa ai ajutor prin gradina...unele specii de vise necesita eforturi mai mari. si doar stii vorba mamei in copilarie \"unde-s 2, puterea creste\". nu-ti fie teama, viseaza fara teama si nu doar singur. mult succes in continuare:)

viorel, sunt incantata ca \"ma citesti\" la zi si astept cu nerabdare parerile tale viitoare:)

draga Ninel, iti multumesc mult pentru apreciere si sper sa iti aduc cate un gram din visul si iubirea mea si tie ori de cate ori citesti gandurile mele:)
Anamaria

viorel, imi place sa vad imaginea mea pe patul de moarte undeva la o varsta inaintata, iar amintirile sa nu se opreasca din revarsarea venelor iubitului. aceasta era imaginea ce trebuia sa iasa in evidenta:) multumesc mult de lecturarile si parerile tale:)

intrebare: cum poti \"castiga\" nivel de acces?

multumesc mult, alina:)

practic, toti suntem copii. dar majoritatea nu intelegem substratul chipului din oglinda. ar trebui sa ne uitam mai atent, nu doar fugitiv cand ne aplicam un nou gloss inainte de un interviu sau de o intalnire cu un necunoscut. ar trebui sa ne privim cu ochi de copil si sa ne lasam asa cum ne-a lasat natura, simpli copii:)

well...poeziile pe care le ia atelierul sunt cele mai bune...in procent de 100%..ma bucur ca ti ai facut cont si la cat mai multe poezii...

multumesc mult cornelia! am o gandire mai ermetica...insa nu toate nasterile aduc pace, gandeste te in caul violurilor. desigur un copil e fericirea, dar daca acel copil e sfarsitul, nu e mai bine nenasterea lui? anyway sunt multe alte chestii prea complexe imposibil de scris intr-un comentariu. merci inca o data pt parere.

\"See a lot up there but don\'t be scared
Who needs action when you got words\" ar fi spus kurt intr o melodie indurerata, daca ai ascultat nirvana...iar jocul mastilor tale se joaca cu hartia si creionul, in nirvana...ceva ce ai putut atinge si te admir pentru asta. felicitari.

10x pt sfat...durerea exista pentru a fi simtita. daca e cu putinta sa o simta cat mai putine persoane, cu atat mai bine. singurul lucru pt care zambesc e ca vad doar eu durerea, si f putine alte persoane, si ne doare doar pe noi, cei care VEDEM, decat sa doara o lume intreaga. e mai bine asa, nu:)?

am intins mana de prea multe ori, dar toti mi au smuls o. s au folosit de ea sa ii ajute si apoi au aruncat o. in ziua de azi oamenii nu mai vad oameni, vad obiecte. si atata timp cat lor le e bine nu mai conteaza altceva. nici chiar durerea celorlalti. prea putini care au fericire mai ajuta. si e prea usor sa discuti, e prea greu sa traiesti. daca ai trait starile mele atunci stii ca in momentul de fata cuvintele nu ma vor influenta cu nimic, cel putin momentan. dar pe timp ce trece si eu sper sa treaca tot si lumea e tot mai rea.

atata timp cat lumea e depresiva, eu voi fi depresiva, versurile mele vor fi depresive. cauta a schimba lumea si apoi mi se va lumina sufletul. voi crede cand voi intalni o MANA care mi se va intinde si ma va intreba: \"vrei sa te ajut?\" si cand nu voi mai auzi \"esti un nimeni\" din partea persoanelor apropiate, care judeca fara sa cunoasca sau nu vad. deschide ochii! schimba lumea si apoi ma voi umple de lumina. pana atunci eman depresie in versuri. e prea multa sa o tot tin in mine. si nu-mi pasa cine citeste versurile mele, dar cei care VAD si SIMT stiu la ce ma refer si imi dau dreptate.

esti om ca definitie a materiei, dar ca definitie sufleteasca ce te vezi? ce intelegi de fapt prin definitii? te vezi o definitie?

daca va simti ca trebuie sa vina va veni. daca nu, TU va trebui sa fi cea care va invata sa plece sau sa priveasca in alta parte...unde mai e lumina.

\"80 de ani imi pare, in lume c-am trait/ca sunt batran ca noaptea/ca tu vei fi murit\" zice eminescu. si singurul regret al lui era batranetea mortii. toti vom deveni materie, vom atinge varsta de 80 de ani, dar acesta e un adevarat acceptat, nu un adevar refulat...deci nu vad pesimismul tau, poate doar acceptiunea a ceea ce va urma. si vad ca te pregatesti bine.