niciunde

Vă scriu o proză pentru a ști ca totuși sunt aici încerc sa cred că mai exist, poate ca durerea este totuși a mea mă doare deci exist nu mă mai doare deci? când nu mă mai doare nu mai exist sunt o poză pe un sarcofag la mine vin furnici să vadă cine a mai murit sunt dezamăgite: tot eu? din moartea mea nu se mai pot înfrupta cu nimic fostele tristeți le-au gustat prostia e ca laptele: nimic mai nesurprinzător de banal golurile de om sunt ceva mai multe dar pe aici nimeni nu se dă în vânt să alunece, brațele sunt și ele mai fade ca niciodată, dar când au fost mai vesele aud mersul furnicii pe mână mea că un gândac de bucătărie pe ziarul de ieri așa că, furnicile pleacă și mă lasă cu teama că mi s-a părut că am fost pe aici dar n-am să pot ajunge niciodată