Poezie
Dezrădăcinând pământul
1 min lectură·
Mediu
Avem o sete ancestrală
De totul nostru pământesc
Când ne pătrunde pân` la boală
El dorul pururi strămoșesc.
De ei părinții ce ni-s frați
De ei bunicii, depărtați
Căci nu există-ngăduință
Decât cu toți într-o ființă.
Pierduți suntem făr` de părinți
Și rupți părem fără de sfinți
Obârșia ne împresoară
Când el destinul stă să moară.
Tăicuță nu uita, curând
Vom fi o lespede în vânt
Iar tu măicuță ține minte
Că te-am iubit, făr` de cuvinte.
Iar de bunici, nu pot uita
Căci port amprenta cea mai grea
A ce-i el sângele din vine
Mă rog acum și chiar îmi vine,
Să vă trudesc un gând etern
Ca firea mea ce o aștern
Să se absoarbă în zenit
Să fim alături, întru infinit.
002.855
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Stelian STANCU
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 124
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 24
- Actualizat
Cum sa citezi
Stelian STANCU. “Dezrădăcinând pământul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stelian-stancu/poezie/14141607/dezradacinand-pamantulComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.