Poezie
M-aplec spre nicăieri
1 min lectură·
Mediu
M-am aplecat să iau o floare
Era un cactus bunăoară
Căci ea n-a mai avut răbdare
Și s-a transfigurat în doară.
M-am aplecat să fiu copil
Deși el timpul era de emancipare
Dar am ajuns să fiu umil
Cu gândul la elucubrare.
Mi-am zis că pot ce nu puteam
Să dăruiesc o floare
Să trec peste ceea ce tot uram
Să plâng că acel suflet moare.
M-am răzvrătit apoi firav
De teama de-ntuneric
Dar am avut la un semnal
Momente de astenic.
M-aș apleca din nou spre tine
Dar e cu neputință
Și simt că lacrima tot vine
Ca semn de-ngăduință,
În a cere ce îmi doresc
Chiar și când e preaplinul
În a urî ce e grotesc
Și a sorbi pelinul.
001.140
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Stelian STANCU
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 122
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 24
- Actualizat
Cum sa citezi
Stelian STANCU. “M-aplec spre nicăieri.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stelian-stancu/poezie/14098698/m-aplec-spre-nicaieriComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.