Poezie
Cuvinte nerostite
1 min lectură·
Mediu
Înțelege floarea, ce nu poate-a rosti
Gânduri ce se lasă, din pistil până la rădăcină
Înțelege Cerul, ce va coborî-ntr-o zi
Uitând de rolul său, de pavăză-n lumină.
Apleacă-ți gândul către eul meu
Ca-ntr-o meduză, cu al său melodios marasm
Și alătură-te dorului cel greu
Ce va voi să-nmoaie, o stea în neoplasm.
Între Pământ și Cer, e un imens mister
Ce doar cuvinte goale, nu-l vor putea străbate
Între el și ea, e dragoste-n eter
Ce poate fi trăită, doar prin cuvinte nerostite, poate.
Te-ntrebi de unde curge apa de izvor
Atunci când arșița e nestăvilită?
De unde a mai unduit ultimul zbor
Către Planeta ce așteaptă odihnită?
Două suflete gingașe, care
Pierdute-n Univers, vor ști a plânge
De vor putea, vor face hora mare
Uitând de inimile lor, ce se vor frânge.
Între Pământ și Cer, e un imens mister
Ce doar cuvinte goale, nu-l vor putea străbate
Între el și ea, e dragoste-n eter
Ce poate fi trăită, doar prin cuvinte nerostite, poate.
001.852
0