Poezie
Privesc în urma clipei cu nesaț
1 min lectură·
Mediu
E început de năzuință
În armonia milenară
E un sfârșit de-ngăduință
În clipa ce e tot amară.
Pustiul e la locul lui
Preaplinul a cam obosit
Nu mai e timp pentru haihui
Iar el străfundul clipei a încremenit.
Privesc în urma clipei cu nesaț
Și retrăiesc un viitor trecut
A mai rămas un amalgam de zaț
În ceașca amintirilor de demult.
La o răscruce e bătrânul ceas
Un orologiu gârbovit de clipe
Din tot ce-a fost nimic n-a mai rămas
Dar amintirea stă și mă-ntrerupe.
Senzații mor de cum apar
Din abajurul altădată prăfuit
Acum desfac și ultimul hoinar
Un bec al timpului nedăruit.
Privesc în urma clipei cu nesaț
Și retrăiesc un viitor trecut
A mai rămas un amalgam de zaț
În ceașca amintirilor de demult.
001.562
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Stelian STANCU
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 127
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 24
- Actualizat
Cum sa citezi
Stelian STANCU. “Privesc în urma clipei cu nesaț.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stelian-stancu/poezie/14046368/privesc-in-urma-clipei-cu-nesatComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
