Poezie
Oboseală
1 min lectură·
Mediu
Corpul își are limitele sale
Demult nu am mai stat la geam
Îmi amăgesc privirea tot agale
Azi nu mai sunt cum ieri eram.
Gândirea stă să se prăvale
Stropii de vis răzbat pe ram
Îmi adâncesc simbolurile în soare
De mă privești, sunt cum eram.
A timpului febrilă oboseală
Îmi năpădește corpul lin
Mă las purtat de ostoială
Privesc în ochi-ți și mă-nclin.
M-apuc să culeg din altar
Stropii da lacrimi ce arar
Ne-au fost lăsați ca un mare dar
De Domnul nostru milenar.
Pita e gata să-mi fie prescură
Cuget adânc la pierderea de vreme
Mă regăsesc în ultima făptură
Cea care privește trist și alene
Mai fac o plecăciune abisală
Întregul trup e prins într-o plăcută osteneală.
A timpului febrilă oboseală
Îmi năpădește corpul lin
Mă las purtat de ostoială
Privesc în ochi-Þi și mă-nclin.
001.318
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Stelian STANCU
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 138
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 26
- Actualizat
Cum sa citezi
Stelian STANCU. “Oboseală.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stelian-stancu/poezie/14045032/obosealaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.