Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Vis împlinit

2 min lectură·
Mediu
Am vrut ceva, dar nu am vrut, să fie cum e la-nceput
Cu protocol, cu reverențe, ba chiar și cu discursul mut.
Când a-nceput, a fost o zi, aievea că de s-ar trezi
Ea conștiința din fior, aș aștepta din nou cu dor
Starea de dorință plină, de a crea creare lină
Ce va rămâne pe hârtie, măcar cât gândul meu să știe
Că ce e bun creat în viață, are o altă rezonanță
Decât o adiere de gând firav, ce zboară la primul vânt suav.
Privesc în urmă cu regret, că au trecut ani-n deșert
Dar tot mă bucur că de-acum, nu mai petrec pe un arid drum
Ci știu ce vreau cu-a mea voință, măcar pe latura-n credință
Și în știință și-n putere, dar ce ne facem cu el sufletul ce cere
Dreptul său la viața viață, cu mai puțină cutezanță
Dar cu mai mult aplomb când vine, un dram de fericire-n fire.
Acum eu mă simt împlinit, încă un vis e desăvârșit
Dar cele ce vor tot urma, vor fi dorințe ce vor da
Un nou aplomb la viața care, ne duce lin la eliberare.
Epilog:
Creăm zi după zi iubire
Renunțăm la ce ne dă bătăi din fire
Ne tot dorim mai mult să fie
Dar ne-amăgim când nimic nu e.
001429
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
215
Citire
2 min
Versuri
22
Actualizat

Cum sa citezi

Stelian STANCU. “Vis împlinit.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stelian-stancu/poezie/14044165/vis-implinit

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.