Poezie
Adevărul din noi
2 min lectură·
Mediu
Nu poți a cere când nu dai
Nu poți avea, când nici nu ai
Dorința de a fi deschisă, bilateral
Căci neînvinsă, rămâne ea iubirea moartă
Ca doar cel din fața ta deodată
Să îți releve tot ce vrei, chiar și minciuni
Dar tu să iei, la cunoștință similar
Cu gândul tău bolnav-hilar.
Te răzvrătești într-o redută
De unde poți ieși doar slută
Eliberată de cei rău, pierdută de demonul tău
Rămasă doar cu adevărul, surprinsă că a dispărut misterul.
Nu înțelegi că e bsurd, câd vezi el adevărul nud
Să spui că e un fals și-n loc, să pui noian de gaz pe foc?
Nu înțelegi că nu se poate, să tot trăiești ca după moarte?
În amețeala de bolnav, pierdut în hăul tău firav
Alimentându-te din rău, creând în mintea ta doar zău
Un diabolic plan pe care, îl pui apoi în apliare.
M-am săturat să mai suport, e ultimul semnal că tot
A fost, a fost și nu mai este, rămână doar ea o poveste
Decât să strice el trecutul, e prea hilar și prea trist totul.
Nu îți mai dau chiar nicio șansă, ultima dorință rămasă
Este a fi lăsat așa, cu drumul meu în dreapta mea
Chemare către Cel de Sus, acum când gândul n-a apus.
001.305
0