Mi-e dor de tine
ca de soarele primăverii,
Mi-e dor de tine ca de cerul înstelat,
mi-e dor de tine fără să mai pot plânge,
mi-e dor fără suspine.
Cu dor aș vrea să mă mai strângi
la pieptul tău
Mi-e dor de parcă mi-e sete nebună
Și apa din mări și izvoare-a secat,
Mi-e dor de parcă mi-e foame nebună
Și pîinea-i amară și tot s-a uscat!
Mi-e dor de parcă nu-i soare, nici lună
Și ceru-i
Am comis o crimă frumoasă, iubitule: am îndrăznit să sfidez rațiunea și să mă las pradă unei iubiri. Și te iubesc așa cum o pasăre iubește zborul și libertatea, așa cum albina iubește florile; și tu
Copii ai dragostei, plângeți,
Căci timpul vostru apune!
Adunați-vă resturile trupești,
Adunați-vă lacrimile vărsate și plecați!
Îngropați-vă inimile
la rădăcina unui copac
și
\"Cum e să stai închis în patru ziduri reci?\" -
M-au întrebat - și ce puteam să le răspund?
Că-i trist și sumbru ca un loc de veci,
C-aș vrea să-l părăsesc căt de curănd?
Nu ast-ar vrea s-audă
In lumina rece a lunii, un inger de ceara s-arata;
Ochii sai umezi stau suflet de prada,
Mainile sale cad sumbru in poala saraca,
Giulgiul sau sacru si glasuri de cor il inalta.
Marmura fetei
SC