Din dragoste ....reală

Am comis o crimă frumoasă, iubitule: am îndrăznit să sfidez rațiunea și să mă las pradă unei iubiri. Și te iubesc așa cum o pasăre iubește zborul și libertatea, așa cum albina iubește florile; și tu ești infinitul meu magic! Ești religia mea de abur și întuneric și-n fiecare noapte mă cobor în sanctuarul viselor unde-ți clădesc altare de marmură împodobite cu petale de trandafiri pe care valsează picături de rouă. Ești refugiul meu: în brațele tale am găsit o altă definiție a fericirii, am învățat să respir un alt aer, să zâmbesc sub alt cer. Te iubesc! Inima-mi strigă - te iubesc! Glasul se înalță - te iubesc! Vântul îmi fură șoapta, izbind-o de crengi - te iubesc! Frunzele ascultă și duc mai departe șoptirea, pierzându-și în străfundul ei amorțirea - te iubesc! Tîrziu, raza de soare poposește pe frunzele-n inerție și-n mii de sclipiri chihlimbarii mi-nalță șoapta, purtând-o pe arcuș de curcubeu să dăinuie-n văzduh mereu! De atunci, când văzduhul senin îl privesc, prin ploaie de raze eu citesc: te iubesc!