Poezie

Tren de iarnă

(poate un ultim capitol de tristețe)

1 min lectură·2 ianuarie 2010

Mediu

Vreau să stau pe locul de la fereastră

să șterg geamul cu degetele,

copacii ninși

sunt ca cei din tabloul tău

cu iarnă tristă

ar fi fost o altfel de iarnă

ca atunci când ne uitam toată noaptea la filme

ciugulind dintr-o rodie

și zăpezile dormeau in Copou.

Purtam tricoul tău larg,

mirosul tău,

cu tine eram…

eram cum nu sunt acum

așa știam eu – că e bine să te dărui de-a-ntregu’

și-am trăit prea repede, prea intens

pentru că nu era spațiu între noi

anul ăsta am plâns mult. Auzeam cheia în ușă

și rămâneam acolo jos rezemată

când pașii tăi coborau.

Rămâneam mult în urma ta,

știam că nu-ți pasă

și totuși te-ai speriat când am început să nu mai sun.

Nopți lungi, insomnii, cărți și un tren de iarnă

din care-ți scriu acum,

s-a lăsat un aer rece, tușesc amar,

și-n ochi încă mai am lacrimi neplânse îndeajuns.

Să nu mă aștepți acasă. Acolo unde cobor

am să te inchid ca pe-o carte

fără ultim capitol.

001.871

Ștefania Pușcalãu. “Tren de iarnă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stefania-puscalau/poezie/13921834/tren-de-iarna

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.