Poezie

Naiul țării mele plânge

1 min lectură·1 decembrie 2009

Mediu

Știu că-i prea sărac cuvântul gurii mele

Să-ți spun că-mi arzi în piept, și mă doboară

Cel râs nebun și prost că ne ești țară,

Un nai ce-și plânge-ascuns istoriile grele

Când bătrânii strâng în palmele uscate

Pământ crăpat, ce nu dă rodul grânii,

Pe străzi sunt îngeri la cerșit, copiii,

Iar în țara lor e gripă și e moarte

Precum fântâni secate, ard scrieri de poeți

Din milă și rușine mai rabdă Dumnezeu

Și-i trist că doar așa mai pot să te scriu eu –

Ești țara mea… mințită de hoți și falși profeți.

Și-acuma parcă simți Decembrie ningând

Trecând prin tine spaimă ca de armă,

C-acești netrebnici astăzi te condamnă

Să-nveți o moarte lungă în naiul tău plângând.

001.666

Ștefania Pușcalãu. “Naiul țării mele plânge.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stefania-puscalau/poezie/13917255/naiul-tarii-mele-plange

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.