Stefania

Cuvintele se retrag la o palma mai jos de cer Cu trupuri de vant Cu buze tremurande fara soapte... cuvintele ma cheama din vechi anotimpuri Si trupul meu aiurand de absenta ta naufragiaza-n

Sunt nopti cand ploua in nestire, sunt stele care din cand in cand cad dupa cer si se prefac in stele cazatoare. Mai sunt si atatea vise de indeplinit, sunt lucruri pe care nu as vrea sa le intelegi…

Marginea MEA de lume Si marginea TA de suflet Se suprapun formand O margine din sufletul lumii Cuvantul TAU azvarlit in mare Si sunetele gurii MELE Se intalnesc pe o frunza De toamna. De

Sigilii de iedera incuie noaptea dincolo de uitare… Sub sarutul palid al constelatiilor Gandul zboara aiurea…. La privirea ta albastra cu inflexiuni marine Valuri imense se sparg de tarm Pe

Ma ridic din gand Lovita de privirea mea, materia se frange in cristale si-si cauta un echilibru nevazut. Incerc sa-i risipesc iluzia dar ploaia de cristale nu m-ajunge. Ramane

Roua se face acum Lacrima Apoi isi continua drumul Inauntrul inimii Parca o vezi Cum se strecoara Printre ranile fierbinti Si dintr-o data Portile inimii s-au inchis Si-a ramas Doar