Poezie
Beatitudine
Spirit
1 min lectură·
Mediu
Beatitudine
Stropi arginti se nasc între zenituri,
și rouă cad, peste pământ,
panglici auri se rostogolesc în eter,
și sunet de lumină sacră, se arată,
ei dăruiesc, șoptesc, grăiesc,
oamenilor ce așteaptă sub cerul liber,
picăturile de aur ale iubirii,
unde roua argintie,
devine ploaie vie, apă vie,
viață sacră timpurie aurie,
lumină vie.
ASiIiVro
023219
0
nu iese asa!
cand scrieti despre iubire/lumina ca e sacra nu folositi cuvantul sacra
poeticul nu trebuie invocat, ca sa iasa la lumina,
ci cautat prin crapaturi, nise
poeticitatea cuvantului [roua] s-a tocit in timp, fiind folosita prea des
vedeti, e ca si cum
o femeie ca sa arate bine si-ar da cu un ruj rosu aprins- de fapt trebuie sa-si declanseze farmecul din cu totul alte resorturi
si altceva - cand focalizezi pe un concept intr-un text nu te apuci chiar sa inventoriezi cum s-a creat si ah ce proportii a luat, asta e (dar nici macar) o trecere in revista seaca
ca cititor simti ce iti transmite autorul
dar nu mizati pe contemplatie beatitudine asa, naked, ca nu se va lasa dus cu una cu doua
asta daca vreti sa vedeti si cum e dincolo de atelier
uite, astept sa lucrati pe textul asta
hai