Poezii

Pe drumu-nceput către moarte Să mergi cu tălpile goale Să simți pământul cum urcă Încet, încet către pulpă Pe piept ușor cum îți urcă Spre gât scârboasele râme Și frunzele ierbii ce

și de va fi să mor, iubitul meu fecior, la toți tu să le spui că nu-s al nimănui. ca nimeni sa nu plângă și inimi să se frângă. la toți ce m-au văzut o dată, sau mai mult tu să le spui

Nesfârșite șiruri trec de oameni care pleacă. Care vin și se apleacă. Se ridică și încep drumuri fără de-nțeles. Câte doi se țin de mâna. Câte trei râzând aiurea; cei mai mulți sunt însă

Un cocoș strident anunță moartea stelelor de azi și a viselor nocturne cu femei și cu bărbați. Bate moale vântul nopții pe sub ceru-ncercănat risipind durerea morții și mirosul de

Lacrimile tale sunt ploaie Ce-mi stinge durerea uitată Închisă-ntr-un suflet de piatră. Plângi, te rog, mai tare. Iubirea nu poate dispare Din sufletul-mi negru și plin Mereu dușmănos, și