Sari la conținutul principal
Poezie.ro

Eu nu mă pot întoarce la tine

M-am întregit în pieptul tău venind la fiinţă timpul şi m-am desprins de trecătorii reci ai lumii; desăvârşit, am trăit înapoia ochilor tăi şi a trebuit să mă ancorez de soare să mă închin

@stefan-radu-musatSMStefan Radu Musat
0
0

Interviu sentimental

Sunt atâtea nuanțe ale iubirii; de când te iubesc cu tot cu păcatul pământesc, erezia a intrat în rai. Acest lucru îmi fructifică spiritualitatea și îmi mântuie sufletul pentru câteva

@stefan-radu-musatSMStefan Radu Musat
0
0

Te vedeam cum treci prin sunetul ploii...

Îţi adânceai trupul cu mai mult soare, sprijinându-ţi tâmpla de bătăile inimii mele. Le atingeai cu respirația şi adormeai copilă, visând prunci azvârliţi din cer. Urcai prin mine cu umbra

@stefan-radu-musatSMStefan Radu Musat
0
1

Bacoviană

Pasărea de foc cu aripi de jar E stinsă de noapte în vântul stelar. Mormintele reci sunt cuiburi de flori, O cruce uscată e stâlp pentru ciori. Iarba murind înverzește cumva În piatra crăpată.

@stefan-radu-musatSMStefan Radu Musat
0
0

Un cer numit copilărie

Am aprins o stea pe cerul nopţii; seamănă întrucâtva cu mama. Nu are nicio formă cunoscută, nu are margini, doar o inimă cu mult trup. Mă urmează desăvârşit prin guri de lumină care înghit

@stefan-radu-musatSMStefan Radu Musat
0
0

Elogiu muzei mele

De -ar fi să-ţi fac altar, l -aş face din inima mea; să fii din Soare şi Pământ o parte, din primăvară şi ruginia toamnă, din Eternitate a sufletului meu angelică doamnă. De -ar fi să-ţi fac

@stefan-radu-musatSMStefan Radu Musat
0
0

Găseşte-mi adăpost în ochii tăi de lacrimi...

Vorbeşte-mi mai mult de eternitate Pe patul de spital cu ziduri reci, crăpate. Nu-mi înşira cuvinte nici rugăciuni pioase Când moartea-mi muşcă pământul de pe oase. Nu-mi scrijeli în piatră

@stefan-radu-musatSMStefan Radu Musat
0
0

Mă doare tot ce nu e românesc

Aplaudaţi !... aplaudaţi cât mai e lumină. Această ţară Refuză iarna noastră, refuză în genunchi să cadă. Ne uscă florile secate că suntem învinuiţi de primăvară; Mamele ne sunt demult ţărână şi

@stefan-radu-musatSMStefan Radu Musat
0
0

Eminesciană

Lasă tremurul din ape pe-al tău sân să mă cobor, În privirea-ţi prea curată, ochii tăi adânc mă dor. Şi mă pierd în universuri, prin luceferii de rând, Preafrumoasă pământeană cu şuviţele în

@stefan-radu-musatSMStefan Radu Musat
0
0

Camelia

A ieşit în zori o fată, având rochia brodată şi încinsă la mijloc cu un fluture de in când pe frunze mai era lacul cerului senin. Cum din fire-i râzătoare, se opri să stea de vorbă în grădină cu o

@stefan-radu-musatSMStefan Radu Musat
0
0

Câtă naivitate îți trebuie să te naști pentru singurătate...

Nu-mi amintesc de ce plângeam atunci... plângeam (poate) de frica de a trăi experiențe închise sau de frica agitațiilor lăuntrice. Ți le înșir pe toate ca să mai salvez ceva din singurătatea

@stefan-radu-musatSMStefan Radu Musat
0
0

Zodia liftului

* Comunismul s-a născut în zodia liftului –sus ; scriseră poeți și scriitori ode peste ode , dar acele vremuri demult s-au dus cu drapele roșii și cuvintele de slavă curgând în

@stefan-radu-musatSMStefan Radu Musat
0
0
Toate cele 12 poezii sunt incarcate