Poezie
Nufărul alb
1 min lectură·
Mediu
Vroiam să te privesc atunci, demult
Să văd cât de mult îmi placi,
Tresărind în șoaptă la fiecare cuvant
Spus din ce în ce mai tare.
Te purtai precum un gând ascuns,
Păstrat de tine tainic și necunoscut.
Vroiam să fii zeiță
Dulce și frivolă, înconjurată în lanț
Zburdând de o parte și de alta
A unei linii din ceașca cu zaț.
Era dorința ta să fii zglobie
Natura lucrând de una singură
Împotriva unei firi încăpățânate
Dăruind unei fete însingurate
Frumusețea unui nufăr alb.
002.787
0